Rugăciunea bolnavului către Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu:
O, Maică Sfântă a celor ce cheamă cu evlavie numele tău! O, grabnică ajutătoare a neamului creştinesc, nădejde a celor deznădăjduiţi! La tine alerg când mă aflu în necazuri şi în dureri, aşteptând milostivirea ta.
Nici un muritor nu a cunoscut o durere mai mare decât ai cunoscut-o tu, atunci când L-ai văzut pe Preadulcele tău Fiu răstignit pe cruce. Nici o mamă nu a plâns pentru fiii ei cât ai plâns tu pentru căderile şi durerile noastre. O, câte icoane ai udat cu lacrimile tale, ca să vădeşti creştinilor grija pe care le-o porţi! Cum ai făcut să izvorască lacrimi din ochii tăi zugrăviţi de mâini omeneşti!
Ştiind marea ta grijă pentru cei ce laudă numele tău, te rog, Preacurată, vezi suferinţa mea şi neputinţele mele, Preasfântă Fecioară, şi nu mă lăsa să fiu biruit de ele. Ştiu minunile tale, ştiu dragostea pe care o arăţi neamului creştinesc. De multe ori te-ai arătat în chip minunat şi ai dăruit vindecare celor dreptcredincioşi.
Ajută-mă, Maică Preasfântă, ca simţind că mă acoperi cu sfântul tău acoperământ, să te cinstesc împreună cu toţi îngerii şi sfinţii, în toate zilele vieţii mele. Amin.
Rugăciune pentru cel bolnav către Dumnezeu:
Stăpâne Atotţiitorule, Împărate sfinte, Cel ce pedepseşti şi nu omori, Care întăreşti pe cei neputincioşi şi ridici pe cei căzuţi, Cel ce îndreptezi chinurile trupeşti ale oamenilor, rugămu-ne Ţie, Dumnezeul nostru: În milostivirea Ta, cercetează pe robul tău (roaba ta) … (numele) şi-i iartă lui (ei) orice a greşit cu voie sau fără de voie.
Doamne, Dumnezeul nostru, trimite din cer puterea Ta cea tămăduitoare, atinge-Te de trup, potoleşte-i fierbinţeala, uşurează-i suferinţele şi izgoneşte toată boala cea ascunsă. Fii tămăduitorul robului Tău acesta (roabei Tale aceasta), ridică-l pe dânsul (dânsa) din patul durerii şi din aşternutul chinuirii. Dăruieşte-l pe dânsul sănătos şi întreg Bisericii Tale, ca să fie bineplăcut Ţie şi să facă voia Ta. Că Ţie se cuvine să ne miluieşti şi să ne mântuieşti pe noi, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin
Rugăciune către Sfinţii Mucenici şi Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian:
Slăviţilor făcători de minuni şi Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian! Iubindu-L pe Hristos Dumnezeu din tinereţile voastre, nu numai meşteşugul doctorilor aţi învăţat, ci mai ales har neîmpuţinat al tămăduirii tuturor bolilor aţi primit de la Dumnezeu. Pentru aceasta, şi pe noi, care cădem înaintea cinstitei icoanei voastre, degrabă auziţi-ne. Pe copiii care cer ajutorul vostru la învăţătură povăţuiţi-i cu rugăciunile voastre, ca, râvnind vieţuirii voastre, să afle nu numai cele pământeşti, ci mai ales să sporească în cucernicie şi în credinţa cea dreaptă.
Celor ce zac de boală şi s-au deznădăjduit de ajutorul omenesc, dar aleargă la voi cu credinţă fierbinte şi rugăciune osârdnică, tămăduire dăruiţi-le cu cercetarea voastră cea milostivă şi de minuni făcătoare; aşijderea şi pe cei ce din pricina bolilor grele au căzut în trândăvire, în puţinătate de suflet şi în cârtire, cu harul cel dat vouă de Dumnezeu întăriţi-i în răbdare şi îndrumaţi-i ca să priceapă sfânta şi desăvârşita voie a lui Dumnezeu în ce ne priveşte şi să se facă părtaşi ai harului mântuitor al lui Dumnezeu.
Pe toţi cei ce aleargă la voi cu osârdie ocrotiţi-i de bolile cele crunte, şi apăraţi-i de moartea năprasnică, şi cu puternica voastră mijlocire înaintea lui Dumnezeu păziţi-i neclintiţi în dreapta credinţă şi ajutaţi-i în sporirea duhovnicească, ca împreună cu voi să se învrednicească în veacul ce va să vină a lăuda şi a slăvi numele cel preasfânt şi de mare cuviinţă al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.
Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou pentru cel bolnav:
Sfinte Efrem, mare mucenice al lui Hristos, ascultă acum puţina noastră rugăciune pentru cel încercat de boală. Venim la tine ca la un doctor ceresc, crezând că vei primi cererea noastră şi vei uşura suferinţele lui. Ai spus că ai leacuri pentru toate felurile de boli, şi pentru aceasta nădăjduim că iubirea ta de oameni nu s a împuţinat. Cine poate spune mulţimea minunilor tale? Cine ştie câţi suferinzi au aflat izbăvire prin rugăciunile tale?
Ajută l, Sfinte Efrem, ajută l! Roagă te lui Hristos Dumnezeu pentru el şi, dacă îi este de folos să fie tămăduit degrabă, fă să se întâmple aceasta spre slava lui Dumnezeu. Iar dacă îi este mai de folos să ducă mai departe crucea bolii, ajută l să rabde fără să cârtească, ca să primească luminoasa cunună a răbdării.
Da, Sfinte Mucenice Efrem, tu ai răbdat suferinţe de nedescris, iar viaţa noastră este plină de desfătări. Dar, chiar dacă suntem păcătoşi şi întinaţi prin tot felul de patimi, îndrăznim a ne ruga ţie. Căci nu pentru noi ne rugăm ţie, sfinte, ci pentru bolnavul acesta pe care suferinţele l au îngenuncheat. Fii lui păzitor, povăţuitor, ocrotitor şi tămăduitor, ca să îţi mulţumească cu inimă smerită şi să Îl slăvească pe Dumnezeul care te a acoperit cu harul Său, arătându te mare făcător de minuni, în vecii vecilor. Amin.