Daca partenerul tau trece printr-o perioada dificila, probabil va avea nevoie de sprijinul tau pentru a merge mai departe, insa pentru anumite zodii aceasta nevoie nu apare doar in situatii de criza, ci in orice moment.
4 zodii care au nevoie constanta de sprijin emotional
Este perfect normal sa fii alaturi de partenerul tau atunci cand in viata sa are loc un eveniment nefericit. Are nevoie de o persoana care sa il sprijine si sa il ajute sa treaca peste momentele dificile, iar acest lucru este usor de inteles. Cu toate acestea, exista si zodii care vad in partenerii lor un refugiu, asadar au nevoie constanta de sprijin emotional din partea lor.
Astfel, asa cum Sagetatorul are nevoie de spatiu, aventura si distractie intr-o relatie, exista si zodii care doresc afectiune si apreciere in orice moment. Ti-am pregatit o lista cu cele 4 zodii care au nevoie constanta de sprijin emotional, scrie elle.ro.
1. Rac
Daca esti pasionata de astre, stii deja ca Racii se numara dintre cele mai emotionale si sensibile zodii. Acestia au diferite perioade, in care isi schimba complet comportamentul, iar partenerii lor trebuie sa ii inteleaga intotdeauna.
Probabil stii deja ca simte mereu nevoia sa fie protejat si inteles si tocmai de aceea discuta cu tine toate ideile si sentimentele sale. De obicei, nativul Rac vede in partenerul rau o zona de confort emotional si de aceea ce important sa simta ca poate avea incredere in tine in orice situatie. Acesta este mereu in cautarea unei legaturi cu persoana iubita.
2. Leu
Leii sunt cunoscuti drept persoane hotarate si puternice, cu o mandrie greu de intrecut. Cu toate acestea, nu pot face totul singuri si tocmai de aceea cauta un partener care sa ii sprijine 100%. Acestia au nevoie de acea persoana care sa le fie alaturi in fiecare situatie, fie ca vorbim despre un moment important in cariera sau de un eveniment nefericit in viata personala.
Pentru ei intelegerea emotionala este cea mai importanta, asadar vor avea nevoie sa fie ascultati pentru fiecare problema si nesiguranta.
3. Balanta
De obicei, aproape orice persoana cauta intr-o relatie dragoste si prefera sa apeleze la prietenii apropiati pentru sprijin emotional. Acest lucru este putin diferit pentru nativul Balanta, deoarece el doreste sa regaseasca toate aceste trasaturi intr-un singur partener.
Asadar, intr-o relatie, nativul Balanta cauta un partener care sa il completeze, care sa il ajute sa se inteleaga mai bine pe sine. Asta inseamna ca pentru aceasta zodie partenerul indeplineste mai multe roluri. Vor iubire, intelegere, prietenie, precum si sprijin in toate domeniile.
4. Scorpion
Scorpionul este o zodie a extremelor. Atunci cand relatia lor functioneaza perfect, nu exista o alta persoana la fel de pasionata si loiala ca nativul Scorpion, insa daca acesta nu se simte sprijinit emotional de partener, va deveni foarte posesiv.
Scorpionii au nevoie, in general, de o persoana care le poate oferi afectiune si le poate intelege comportamentul, deoarece acestia au adesea schimbari de dispozitie. Langa un partener devotat, ei pot lucra la acest aspect si pot avea o relatie frumoasa, bazata pe incredere si intelegere. Scorpionul poate oferi momente de neuitat, insa are nevoie de stabilitate inainte de orice.
Daca zodia partenerului tau se afla pe aceasta lista, nu te gandi ca este egoist pentru ca are nevoie de tine, ci pur si simplu incearca sa vezi acest lucru ca pe un mod in care va sprijiniti reciproc, deoarece fiecare persoana are nevoie de iubire si intelegere.