Alimentele organice sunt mult mai hrănitoare şi mult mai bune pentru sănătate.
Ce înseamnă organic?
Termenul se referă la modul în care sunt crescute, îngrijite şi procesate alimentele pe care le consumăm.
Tehnicile folosite în acest sens sunt menite să protejeze mediul înconjurător, fără folosirea pesticidelor, a feritilizatorilor cu origine chimică, a radiaţiilor sau a modificărilor genetice, atât în cazul fructelor şi legumelor, cât şi în cazul animalelor.
Animalele crescute organic nu sunt hrănite cu hormoni şi antibiotice.
Produsele cu etichete pe care scrie că sunt 100% organice sunt certificate ca fiind organice.
În cazul produselor cu etichete pe care scrie ”Organic” şi atât, doar 95% dintre ingrediente sunt organice, iar în cazul produselor pe care scrie ”Realizate cu ingrediente organice”, cel puţin 70% dintre acestea au fost certificate ca fiind organice.
Mai întâlnim şi situaţii ca ”natural” şi ”crescute la fermă”, ce nu înseamnă prea mult.
Dar alimentele organice nu înseamnă neapărat lipsite de pesticide.
Fermierii care practică agricultura organic nu au voie să folosească fertilizatori sintetici sau pesticide, dar le pot utiliza pe cele derivate din ingrediente naturale ce, la rândul lor, ar putea fi fi dăunătoare pentru sănătate.
Sunt. însă, categorii de alimente a căror provenienţă este obligatoriu să fie organică sau sigură
Produsele de origine animală, dacă alegeţi să le consumaţi
Experţii sunt de părere că hormonii administraţi animalelor din ferme pot declanşa pubertatea rapid în cazul fetelor, precum şi alte tulburări de sănătate.
În cazul în care alegeţi să consumaţi carne din surse ce nu sunt sigure sau certificate organic, îndepărtaţi pielea.
În această categorie intră şi peştele, pe care îl puteţi consuma numai dacă este captură, din ape curgătoare.
Popcorn
De-a lungul anilor, la pungile de popcorn pentru micounde s-a folosit un compus chimic pentru a preveni lipirea boabelor .
După ce s-a demonstrat că are legătură cu apariţia anumitor tipuri de cancer, acest compus a fost înlocuit.
Dar chiar şi chimicalele folosite ulterior nu sunt deloc sigure pentru sănătatea noastră, aceste ingrediente artificiale cauzând, printre altele, probleme de respiraţie.
Căpşuni, mere, pere, piersici, nectarine
Alegeţi să cumpăraţi aceste alimente de la ferme sau persoane care nu folosesc pesticide.
Dulci şi delicate, din păcate căpşunile se strică foarte repede. Tocmai de aceea, în magazine sunt stropite cu soluţii chimice pentru a arăta bine chiar şi după o lungă perioadă de timp.
Cu siguranţă, consumaţi şi coaja fructelor, dar aceasta vine la pachet cu pesticidele
Pentru a le îndepărta, ţineţi fructele sub jetul de apă cel puţin 30 de secunde şi frecaţi-le bine.
Sau lăsaţi-le timp de două, trei ore într-o soluţie de apă cu oţet sau bicarbonat.
Legume cu frunze verzi, precum spanac, salată
Cumpăraţi aceste legume de la fermieri locali, de unde ştiţi că sunt crescute fără chimicale.
Dacă le gătiţi, aceste verdeţuri pierd din cantitatea de pesticide, dar, din păcate, şi de nutrienţi.
Rădăcinoase şi cartofi
Acestea pot absorbi pesticidele şi fertilizatorii din sol.
Atât cartofii obişnuiţi din comerţ, cât şi cei organici conţin chimicale, aşa că nu uitaţi să îi spălaţi bine şi să înlăturaţi coaja.
Există şi alimente ce pot fi consumate fără o certificare organică. Iată două dintre acestea:
Avocado
Din fericire, datorită cojii sale, fructul cremos este protejat de prezenţa chimicalelor.
Cercetătorii, care au analizat 48 de fructe şi legume diferite, au descoperit că avocado avea cele mai puţine pesticide.
Aşadar, poate fi achiziţionat fie direct din magazin, fie de la producători locali.
Dar, la fel ca în cazul celorlalte fructe şi legume, înainte de a fi tăiat, trebuie spălat bine.
Sirop de arţar, ca îndulcitor
Este extras din păduri unde, în mod normal, nu este nevoie de tratare cu pesticide şi fertilizatori.
În magazin, alegeţi să cumpăraţi siropul de arţar 100%, deoarece există numeroase produse ce conţin fructoză, coloranţi şi conservanţi.
Un articol de Mihaela Iliescu