Fii la curent!

Citește azi, 3 aprilie, Rugăciunea Sfântului Nichita pentru iertarea păcatelor și mântuirea sufletelor credincioșilor

in religie by

Pe data de 3 aprilie, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea Sfântului Nichita Mărturisitorul. Acesta s-a născut în Bitinia, și a trăit pe timpul luptei împotriva sfintelor icoane.

Iată mai jos ce rugăciune este bine să citească orice credincios. Îi va fi de mare ajutor pentru iertarea păcatelor și mântuirea sufletelor!

Vezi mai jos și textul rugăciunii:

” Sfinte Nichita, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi,

Cu puterile cele sufleteşti supunând pe cele nesupuse ale trupului tău, de Dumnezeu înţelepţite, ai primit har a izgoni duhurile şi a curăţi neputinţele, preafericite.

Strălucind cu lumina faptelor tale, te-ai făcut moştenitor scaunului celui apostolesc, preacuvioase Nichita şi ca un soare ai luminat turma ta, părinte, umplând pe toţi de dumnezeieştile învăţături. Pentru aceasta strigăm Ţie: Bucură-te Sfinte Nichita, bucură-te!

Ca un începător păstor şi ca un mijlocitor curat al lui Dumnezeu, Acestuia luminat ai adus jertfe curate, cântând: Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne,

Astăzi prăznuirea ta mai mult decât soarele străluceşte cu lumina virtuţilor, cu minunile lumii şi pe credincioşi luminând, preacinstite tăinuitorule de cele sfinte.

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției și luminătorule al lumii, Sfinte Nichita roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Amin!”

Latest from religie

Go to Top