Frumoasa limbă română este neasemuit de vastă și de vie. Ca o adevărată insulă a latinității, aici, în colț de Europă, conține cuvinte aparținând unui larg spectru lexical. Cu un farmec aparte, nu o dată având același sens.
Din nefericire, o bună parte din cuvinte și-au pierdut folosința și, o dată cu ea, strălucirea de altădată. Sau apar tot mai rar, lăsând loc unor neologisme provenind cu preponderență din limba engleză.
C-așa-i moda! Modă introdusă în cele mai dese cazuri de către snobi, pentru a epata. De fapt, o trădare a sărăcimii vocabularului de care dispun.
Iată o serie de exemple, cât se poate de revelatoare, a cuvintelor trimise vinovat în cufărul prăfuit al inactualității:
Bunăoară- de exemplu, de pildă;
Imediat – numaidecât, îndată;
Imbold – îndemn, stimulent, impuls, pornire;
Hat – fâșie îngustă de pământ nearat, care servește drept hotar (și potecă) între două terenuri diferite sau state;
Hatâr – plăcere, poftă, favoare, concesie;
Răpciune – numele popular al lunii septembrie;
Pezevenchi – șarlatan, șmecher, pungaș, escroc, proxenet;
Paradit – stricat, deteriorate, uzat. (despre oameni): lipsit de vigoare, șubrezit de boală;
Para – ban cu valoare mică, neînsemnată;
Leș – cadavru, hoit, stârv;
Lăptucă – plantă legumicolă comestibilă, salată, marulă;
Lătrău – persoană care minte, bârfește, calomniază;
Cocotă – femeie de moravuri ușoare, prostituată;
Codoș,- oașă – persoană care mijlocește practicarea prostituției;
Haramgiu – cămătar;
Hang – a acompania o melodie, a însoți pe cineva, a ține partea cuiva;
Țidulă – bucată (mică) de hârtie cuprinzând o însemnare scurtă, servind ca dovadă, chitanță. (înv. reg.): înștiințare, comunicare, dispoziție dată în scris de o autoritate;
Țânc – copil mic, pui de animal sălbatic
Un articol de Dan Mlădinoiu
