Fii la curent!

De ce să-mi doresc o casă pentru care parinții mei și-au rupt cârca, crezând ca o fac pentru binele meu, când binele meu era, de fapt, altul?

in Sfaturi by

Cum sa scriu articolul asta, oare? In calitate de mama, in calitate de copil sau de amandoua la un loc?

Vezi tu, la un moment dat suntem si copii, dar si parinti. Iar in calitate de copilul parintilor mei, mi-as fi dorit mai mult timp cu mama, mai multe amintiri cu tata si mai putin lucrurile materiale pe care mi le-au dat. Atat de putina valoare avea lantul ala din aur pe care mi l-au pus la gat cu mandrie si atat de multa valoare au momentele alea cand ne petreceam timpul impreuna linistiti.

Atat de multa valoare au cuvintele “Mama, sunt in spatele tau sa te sustin daca ai nevoie” si atat de putin conteaza banii pe care mi i-au pus in cont fara sa-i cer, scrie eva.ro.

Atat de mult conteaza ciorba pe care mi-a adus-o tata cand mi-a fost rau si atat de putin conteaza hainele in care m-a imbracat. Nici macar nu-mi mai amintesc. Nici cum arata lantul ala, nici hainele, nici cati bani mi-au dat. Au fost si s-au dus.

Am scris zilele trecute ca “Nu, copilul nu este dator sa aiba grija de tine la batranete” si am fost acuzata de lipsa de respect. Ca sunt un monstru, ca nu am bun simt, ca nu am frica de Dumnezeu, ca imi doresc doar dreptul la mostenire. Si nu putini au fost cei care au amintit de mosteniri. Am stat si m-am intrebat “Ce copil normal si crescut cu iubire isi doreste mostenire de la parinti?”

De ce sa-mi doresc o casa pentru care parintii mei si-au rupt carca, crezand ca o fac pentru binele meu, cand binele meu era, de fapt, altul? Eu nu am cerut asta.

Asa ca spun in felul urmator:

Inteleg de unde vine nevoia parintilor nostri de a ne asigura viitorul.

Viata dinainte de 1989 n-a fost o perioada usoara, educatia de atunci era oricum, dar nu bazata pe iubire si daca noi, cei care n-am prins perioada aceea suntem atat de ahtiati dupa afectiune, iti imaginezi cum au fost crescuti ei? Tataie tremura tot si incepea sa planga intr-o secunda cand il luam de gat si-l pupam de mama focului. Nu de putine ori ma intreba “Tataie, dar sunt batran, nu ti-e rusine sa mergi cu mine pe strada”? Nu intelegeam atunci cat de grav era ce-mi spunea, dar il luam de mana si plecam la plimbare.

Efectiv nu stia ce sa faca cu afectiunea pe care o primea si nu e de judecat.

Intr-o forma sau alta, inteleg de ce mama a vrut sa-mi ofere ce n-a avut ea si inteleg si de ce vreau sa-i dau copilului meu ce n-am avut eu.

Loading...
Tags:

Latest from Sfaturi

Go to Top