Două icoane neatinse de foc

Două icoane neatinse de foc după ce o biserică s-a făcut scrum

in Știri by

Două icoane neatinse de foc după ce o biserică de lemn a fost mistuită de flăcări. Incendiul a mistuit biserica de rit vechi din Brodina de Sus, comuna Izvoarele Sucevei, unde credincioșii sărbătoreau trecerea dintre ani și Ajunul Sfântului Vasile, insa nu a atins cele două icoane.

„Iată cum Dumnezeu ne uimește de fiecare dată. Două Icoane din Sfântul Altar al Bisericii din Brodina de Sus, mistuită de flăcări, au rămas ca semn al ocrotirii lui Dumnezeu. Astfel de semne ne arată că, deși suntem în mijlocul flăcărilor, puterea lui Dumnezeu ne ocrotește. Ne punem această întrebare, dacă Dumnezeu nu cruță sfântul Său locaș, oare noi ce șansă avem?”, au scris cei de la Parohia Argel pe facebook.

„Tristețe fără margini pentru membrii Parohiei „Sf. Mihail și Gavriil”, din satul Brodina de Sus… Biserica din lemn, pe care abia au văzut-o săvârșindu-se, după ce ani de zile au contribuit din puținul lor pentru a o înfrumuseța, zace acum într-un morman de cenușă… Tabloul grotesc, din noapte, cu turle aprinse și flăcări ce mângâiau cerul, nu va fi uitat prea curând… Ore întregi de chin, pe o vreme câinoasă, cu temperaturi mult sub minus. Pământul reavăn al mormintelor dimprejurul bisericii, transformat în mocirlă, a rămas pe cizmele noastre… Și poate, cei care se odihnesc acolo ne vor ierta că l-am călcat în picioare, în lupta noastră cu flăcările…

Căști înghețate, costume de protecție ude, fum în exces… Prea multă dogoare în față, dar totuși insuficientă pentru a încălzi oasele ude și înghețate de frig… Prea mult foc, avid de lemnul prea mult… Din păcate, nu am putut salva decât puțin din structura de rezistență a clopotniței… Nici măcar clopotele nu au scăpat de urgia focului. Chemarea lor nu va mai suna la fel ca înainte… Suntem alături de comunitatea din zonă, care a pierdut un loc în care se întâlneau, în comuniune, cu Dumnezeu. Dar suntem siguri, că tot în acel loc va răsări un nou lăcaș, cu sprijinul oamenilor de bine, și că atunci, zâmbetul le va reveni în suflete. Ceea ce le dorim din inimă! Doamne ajută!”, spun cei de la ISU Suceava.