Stay tuned

Mama, ajutorul cel mai prețios pe care îl primește Anca Serea

in Știri by

E frumoasă, deșteaptă și mai presus de toate e considerată mama eroină a showbiz-ului din România. Ați ghicit! E vorba despre Anca Serea, care la doar 37 de ani a fost binecuvântată de Dumnezeu cu cinci copii. Cine o ajută pe frumoasa mamă, aflați în rândurile de mai jos.

Copiii, rațiunea de a trăi

Nimic nu e mai frumos pe lume decât să ai casa plină de copii, dar când vorbim de cinci prunci frumoși și sănătoși, e greu de crezut că o mamă s-ar putea descurca singură. Este și cazul Ancăi Serea, care e ajutată în creșterea micuților de o bonă, dar mai ales de mama sa, pe care numește îngerul păzitor. Pentru ca totul să decurgă ca la carte, Anca Serea împreună cu soțul său, Adi Sână au două case.

În una dintre ele locuiesc cei doi soți împreună cu copiii, iar în cealaltă stă mama Ancăi, fără de care frumoasa mămică recunoaște că i-ar fi foarte greu să se descurce. Iată cât de frumos vorbește Anca despre cea care i-a dat viață, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite: “Ea (mama, n.n.) gătește de cele mai multe ori pentru toată lumea. Mă ajută cu cei mici, uneori chiar și la teme.

Facem niște sacrificii și muncim pentru ei, pentru că nu se poate dacă nu muncești și nu faci eforturi. M-a ajutat Dumnezeu să am o familie numeroasă. Să fie și copiii reușiți, potoliți și cu mama lângă mine.

Nu știu cum se vede din afară, dar noi suntem foarte recunoscători pentru tot ce avem și pentru ceea ce ni se întâmplă. Când am avut cele mai negre momente în viață și am rămas singură cu doi copii, crede-mă că nu a fost nimeni ca să-mi bată la poartă în afară de mama și de fratele meu”.

Felicia Iederă

Latest from Știri

Go to Top