Nu există om fără defecte și fără calități. Dar oare știți care sunt cele mai enervante obiceiuri ale celui de lângă dumneavoastră? Odată ce veți reuși să descoperiți aceste lucruri, veți fi în stare să fiți mai toleranți…
Berbecii nu fac niciodată vreun compromis
Dintre toate zodiile, specialiștii spun că cei care sunt cei mai autoritari și nu vor să facă niciodată vreun compromis sunt Berbecii. La rândul lor, Taurii sun extrem de curioși și vor să facă numai ce vor. Mare atenție dacă trăiți lângă un Rac, pentru că dacă se trezește cu fața la cearșaf, ați putea să aveți toată ziua stricată. Chiar sunt extrem de atenți răbdători, Gemenii ar putea să enerveze pe oricine dintr-un singur cuvânt. Cea mai lăudăroasă zodie rămâne întotdeauna Leul, care are darul de a plictisi pe toată lumea atunci când începe să vorbească.
Fecioarele sunt extrem de pretențioase
Dacă Fecioarele sunt uneori extrem de pretențioase, iar acest lucru e deranjant, odată ce Balanțele își vor găsi sufletul pereche vor uita de orice prietenie. Scorpionii au un obicei nu foarte plăcut și anume dispar atunci când ceva nu le convine, iar Săgetătorii poate uneori haotic, deși nu pare la prima vedere. Chiar dacă este cea mai responsabilă zodie, Capricornii pot deveni de multe ori zgârciți, în timp ce Vărsătorii sunt uneori mult prea distanți cu cei din jur. Plin de calități, Peștele poate deveni nervos atunci când uită unde își pune lucrurile.
Felicia Iederă