îngerului păzitor

Părintele Arsenie Papacioc: De ce nu dați atenție mai multă îngerului păzitor?

in Sfaturi by

Părintele Arsenie Papacioc vorbește despre importanța îngerului păzitor al fiecărui om în parte, și ne îndeamnă să-i acordăm mai multă atenție.

“Noi la Botez am primit haruri deosebite, avem și înger păzitor. Știți, frățiile voastre, ce spune într-un loc: Este cu neputință să nu mori dacă vezi un înger în adevărata lui lumină!”

Îngerul este cu noi, ne păzește. Ați văzut ce scrie la Canonul Îngerului Păzitor: “Sfinte îngere, fă rugăciuni de obște cu îngerii toți pentru mine, păcătosul!” Și îngerul păzitor se roagă cu toți îngerii.

Părintele Cleopa vorbește despre lupta îngerilor buni și a diavolilor care se dă la ieșirea sufletului omului, după cuvântul lui Efrem Sirul:

“Când moare omul și când își dă sufletul, în clipa aceea apar în fața lui atâția diavoli câte păcate a avut omul, și atâția îngeri sfinți câte fapte bune a avut el în viață.

Atunci, în ceasul morții, are mare îndrăzneală îngerul de la botez. Când vine acesta, toți se dau la o parte. El cunoaște viața sufletului care i-a fost dat spre ocrotire și îl ajută să treacă vămile. El îi aduce aminte sufletului toate faptele și gândurile pe care le-a avut din copilărie și până în ceasul morții.

“Îngerul pe care îl avem de la Botez are mare putere.”

De aceea, când vă rugați acasă, după ce ați terminat rugăciunile, să faceți și câteva închinăciuni la îngerul pe care-l aveți de la Botez, și să ziceți așa: Sfinte îngere, păzitorul vieții mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine păcătosul, sau păcătoasa!

MAI POȚI CITI ȘI Cea mai PUTERNICĂ rugăciune care unește pe om cu Dumnezeu! Spune-o așa, ca să fie întru totul desăvârșită!

Pentru că acest înger, nu numai că ne păzește acum, dar el ne păzește și în vremea morții, el călătorește cu noi prin vămile văzduhului, până la 40 de zile, și îl avem de la dumnezeiescul Botez mare ocrotitor. Dacă nu ar fi el, diavolul ar face cu noi ce ar vrea.”

“Cuvânt Despre Bucuria Duhovnicească”, Arhimandrit Arsenie Papacioc
“Ne Vorbește Părintele Cleopa”, Vol. 2