Stay tuned

Povestea comunei cu cel mai scump pământ din România

in Știri by

Un hectar de teren agricol dintr-o comuna galateana costa si 30.000 de euro, aproape de trei ori mai mult decat in Olanda.

Este vorba de localitatea Matca, din judetul Galati, unde aproape jumatate din cele 8.000 de hectare ale comunei sunt cultivate cu legume, iar 800 de hectare sunt acoperite cu solarii, scrie Adevarul.

Aproximativ 15 la suta din toate solariile din Romania se afla la Matca, unde se produc anual peste 200 de milioane de kilograme de legume.

Hectarul de teren arabil a ajuns la preturi ametitoare in Matca, in principal datorita prosperitatii financiare de care se bucura localnicii, iar 10.000 de metri patrati de pamant costa chiar si 40.000 de euro, preturi duble sau chiar triple fata de Franta sau Olanda, scrie adevarul.ro.

„Toata lumea de la noi are solarii, fie ca vorbim despre fermieri sau despre profesori ori salariati ai primariei. Doar copiii si batranii neputinciosi nu muncesc in solarii”, spune primarul din Matca, Nelu Costea, care este, la randul sau, fermier.

„La noi sunt mai multe magazine de folie si de alte lucruri necesare agriculturii decat magazine obisnuite”, a adaugat edilul celor 12.000 de locuitori din Matca.

In aceasta localitate din vecinatatea orasului Tecuci, asistatii sociali sunt foarte putini, doar cei care nu pot lucra (aproximativ 40 de persoane) apeland la ajutoare.

„Ai nostri nu au timp de barfa si de mancat seminte. Din timpul pierdut vine saracia! Daca si in restul Romaniei ar munci lumea macar 50% din ce muncim noi, aici, tara noastra ar fi departe, domnule. Ar fi bogatie mare”, mai spune primarul Nelu Costea, pentru Adevarul.

Interesant este ca zona nu dispune de un sistem de irigatii, dar nici de un un curs de apa care sa ii alimenteze pe gradinari. Culturile sunt udate cu apa scoase din puturi individuale, iar apoi este circulata prin sisteme moderne, care asigura amestecul cu substante nutritive si incalzirea solariilor.

Tags:

Latest from Știri

Go to Top