valori creștine

Președintele Academiei Române: Un proiect de țară ar trebui bazat pe educație și sănătate, așezate pe valori creștine

in Știri by

Bazele pe care ar putea fi realizat un nou proiect de țară: educația și sănătatea așezate pe valori creștine.

În preajma aniversării Unirii Principatelor, Președintele Academiei Române a evocat proiectul Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare de unire a tuturor provinciilor românești și a vorbit pentru Basilica.ro despre patriotism și despre bazele pe care ar putea fi realizat un nou proiect de țară: educația și sănătatea așezate pe valori creștine.

„Noi am avut un foarte bun proiect de țară, pentru anii 1848-1918, făcut de generația noastră revoluționară și aplicat treptat sub domniile lui Cuza, Carol I și Ferdinand I.

Apoi, lucrurile s-au cam învălmășit. Comuniștii aveau prea multe proiecte, pornite pe baze greșite. Azi, s-au elaborat mai multe planuri, grăbite și neaplicate (unele chiar de neaplicat).

Orice proiect de țară democratică trebuie să plece de la educație și sănătate, așezate pe valori (morale creștine), virtuți și încredere. Dacă educația și sănătatea națiunii sunt asigurate, atunci vor merge bine și economia, și politica, și cultura etc.

Secretul succesului în educație este familia, mai spune academicianul. Iar patriotismul este iubirea pentru locul unde a trăit și trăiește familia – care îi cuprinde și pe strămoși.”

„Orice sentiment de rudenie trăit în chip direct întărește apartenența la comunitate și conferă echilibru de viață”, afirmă Ioan-Aurel Pop.

Cheia conviețuirii popoarelor stă tot în patriotism: „nu poți iubi lumea în ansamblu fără să-ți iubești mai întâi lumea ta, adică patria ta”, avertizează el.