Psalmul 90 este o rugăciune a lui David, care are o putere foarte mare împotriva duhurilor celor rele. În stilul său poetic regele David ne arată cât de mare este apărarea lui Dumnezeu față de cei care nădăjduiesc în ajutorul Lui.
Acest psalm îi conferă celui ce îl citește adesea interior, meditând cât mai profund asupra lui într-o stare de liniște și puritate sufletească certitudinea de nezdruncinat a protecției divine.
Psalmul 90:
1. Cel ce locuieste in ajutorul Celui Preainalt, intru acoperamantul Dumnezeului cerului se va salaslui.
2. Va zice Domnului : ” Sprijinitorul meu esti si scaparea mea; Dumnezeul meu, voi nadajdui spre Dansul „.
3. Ca El te va izbavi din cursa vanatorilor si de cuvantul tulburator.
4. Cu spatele te va umbri pe tine si sub aripile Lui vei nadajdui; ca o arma te va inconjura adevarul Lui.
5. Nu te vei teme, de frica de noapte, de sageata ce zboara ziua,
6. De lucrul ce umbla in intuneric, de molima ce bantuie intru amiaza.
7. Cadea-vor dinspre latura ta o mie si zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.
8. Insa cu ochii tai vei privi si rasplatirea pacatosilor vei vedea.
9. Pentru ca pe Domnul, nadejdea mea, pe Cel Preainalt L-ai pus scapare tie.
10. Nu vor veni catre tine rele si bataie nu se va apropia de locasul tau.
11. Ca ingerilor Sai va porunci pentru tine ca sa te pazeasca in toate caile tale.
12. Pe maini te vor inalta ca nu cumva sa impiedici de piatra piciorul tau.
13. Peste aspida si vasilisc vei pasi si vei calca peste leu si peste balaur.
14. ” Ca spre Mine a nadajduit si-l voi izbavi pe el, zice Domnul; il voi acoperi pe el, ca a cunoscut numele Meu.
15. Striga-va catre Mine si-l voi auzi pe el; cu dansul sunt in necaz si-l voi scoate pe el si-l voi slavi.
16. Cu lungime de zile il voi umple pe el, si-i voi arata lui mantuirea Mea Amin „.