Stay tuned

Rețeta CORECTĂ de gogoșari pentru iarnă fără fierbere

in Rețete by

Gospodinele s-au apucat deja de murături și nu trebuie să vă lipsească din cămară gogoșarii extraordinari. Iată care este cea mai bună și mai simplă rețetă de gogoșari fără fierbere. După prepararea acestei rețete, nu veți mai dori să consumați alți gogoșari.

Mod de preparare

Pentru obținerea acestor gogoșari senzaționali, aveți nevoie de următoarele ingrediente: 4 kg gogoșari, 400 ml oțet de vin de 9 grade, 400 g zahăr, 80 g sare pentru murături, o legătură frunze de ţelină, o lingură cu boabe de piper, o lingură cu boabe de muştar, trei bucăţi de hrean, câţiva căţei de usturoi, câteva frunze de dafin.

Spălați bine gogoșarii, lăsați să se scurgă de apă, scoateți cotorul și semințele și tăiați în patru. Puneți gogoșarii într-un vas, iar separate fierbeți oțetul cu zahărul și sarea până ce veți obține o soluție omogenă. Turnați amestecul acesta peste gogoșari și acoperiți.

Țineți vasul cu amestec până a doua zi. Amestecați din când în când pentru ca soluția să intre bine în gogoșari. A doua zi, scoateți gogoșarii din zeamă și așezați în borcane curate și uscate, astfel riscați să fermenteze. Printre gogoșari puneți bucăți de hrean, usturoi, foi de dafin și frunze de țelină.

La final, puneți boabe de piper și muștar. Strecurați zeama pentru a da la o parte impuritățile. Turnați zeama peste gogoșari astfel încât să fie acoperiți. Puneți capacele și așezați la loc răcoros.

Felicia Iederă

Latest from Rețete

Go to Top