Pe urma zi cu dragoste „Sfinte Dumnezeule”, gandind ca, in aceeasi vreme ingerii zic aceste cuvinte in ceruri si ca tu esti fericit ca in aceste clipe, in loc sa fi ramas in pacatul tau, ai fost ridicat de iubirea lui Dumnezeu si alaturat ingerilor, ca sa rostesti cantarea lor.
Si pentru acestea multumeste si tresalta, uitand pacatul in care te gaseai cu 5 minute in urma, cu 3 minute, cu un minut, scrie altarulcredintei.md.
Si in aceasta stare de multumire si tanguire, incepe sa zici „Tatal nostru”, gandind ca atunci vorbesti cu Dumnezeu de la numele omenirii, a intregii omeniri, a viilor si a mortilor, si ca, in clipele acelea, tu ai fost cel ales de Domnul ca sa reprezinti omenirea si sa ceri pentru toti iertarea pacatelor si „Painea cea intru fiinta”, tu, pacatosul, tu omul.
Ce alta dovada a iertarii pacatelor vrei, decat aceea ca ai fost chemat de Dumnezeu sa reprezinti omenirea inaintea Lui si sa mijlocesti pentru toata zidirea? Sa stii ca oricine se ridica sa rosteasca „Tatal nostru”, e ales de Domnul ca mijlocitor intre El si oameni si sa nu mai socotesti atunci pacatele trecute, ca ele se fac praf si pulbere de fata lui Dumnezeu, ca Domnul lucreaza atunci si nu tu, si mai mare pacat vei avea daca te vei indoi ca asa este cu tine in clipele acelea, decat ca ai facut pacatul de care te plangi.
La aceasta cred ca se referea si Sfantul Isaac Sirul cand spune ca toate pacatele sunt praf si pulbere inaintea lui Dumnezeu si ca un singur pacat exista, acela de a fi insensibil la lucrarea pe care o face Dumnezeu cu noi. Aceasta lucrare se face atunci cand ai terminat pacatul si te-ai gandit sa te ridici sa te rogi. Ridica-te, ca Domnul cheama. Ridica-te, ca Domnul lucreaza! Incepe viata de la inceput!
Din Ieromonah Savatie Bastovoi, Dragostea care ne sminteste, Editura Marineasa, Timisoara, 2003, p. 161-162
