Rugăciune 2 iunie – Citește azi, Rugăciunea scurtă a Sfântului Ioan cel Nou pentru iertare păcate și împlinire dorințe

in spirituality by

Rugăciune 2 iunie – Azi, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Ioan cel Nou, protectorul familiei. Este o zi importantă în Calendarul Ortodox, zi notată cu cruce neagră.

Rugăciunea care se citește azi este de mare ajutor pentru iertarea păcatelor și împlinirea dorințelor.

Rugăciune 2 iunie

”Viaţa ta pe pământ bine cârmuind, pătimitorule, cu milostenii şi cu neîncetate rugăciuni şi lacrimi şi iarăşi către pătimire bărbăteşte pornindu-te, necredinţa persienească ai mustrat. Drept aceea Bisericii te-ai făcut întărire şi creştinilor laudă, Sfinte Ioane pururea pomenite.

Stând înaintea divanului, cu ochii cei înţelegători ai văzut ceata cea cinstită a mucenicilor, chemându-te pe tine, Sfinte Ioane, cu bucurie, care cu asemenea cununi te-au împodobit.

Apărătorului şi sprijinitorului creştinătăţii, împotrivitorului şi surpătorului păgânătăţii, mucenicului celui de curând arătat, ostaşului lui Hristos celui adevărat, care ca un soare Bisericii Răsăritului a strălucit, şi pe credincioşi de veselie i-a umplut, toţi acum din suflet cântări de mulţumire şi de laudă să-i aducem, şi cu dorire să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

Amin!”