Fii la curent!

Rugaciunea de miercuri

in religie by

Rugaciunea de miercuri

Doamne Atotputernice și Atotindurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfântă Fecioară în peșteră și ai fost vândut cu treizeci de arginți de ucenicul cel viclean, că să ne răscumperi pe noi, păcătoșii, de sub puterea diavolului. Pentru această, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!

Primește, Doamne, această mică a mea rugăciune, și umilită a mea voința, că mă întristez pentru că Te-am întristat, și mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Ține, Prea Bunule Mântuitor, am toată speranța, și cred că Tu, care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndură și de mine acum, că să mă mântuiești de chinurile cele de veci, și să mă invrednicesti Împărăției Tale.

Nu Te depărta de la mine Doamne, și ajută-mi, că în toate să fac voia Ta, și să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioși în timpul Sfintelor Tale Pătimi, ci că femeia cea păcătoasă să-Ți spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, pentru că să mă învrednicesc a auzi și eu din Gură Ta cea dulce: Iertate să-ți fie păcatele.

Doamne iti multumim pentru o noua zi, o noua speranta.

Alina-ne sufletel si da-ne putere sa trecem cu bine peste tot ce are sa vina si astazi.

Da-ne sanatate si binecuvanteaza-ne.

Amin!

Loading...

Latest from religie

Go to Top