Sfântul mare Mucenic Nichifor a suferit mult pentru Hristos și a murit în chinuri din dragoste și prietenie pentru prietenul său preotul Sapriciu.
Cine a fost Sfântul Mare Mucenic Nichifor
Sfântul Mucenic Nichifor a trăit în secolul al III-lea. Acesta a fost un foarte bun prieten cu preotul creștin Sapriciu. Diavolul însp și-a băgat coada între cei doi prieteni și ei doi au ajuns să nu își mai vorbească, dar Sfântul Nichifor a încercat de multe ori să se împace cu preotul.
În acele vremuri preotul a fost condamnat la moarte pentru că nu voia să se lepede de Iisus Hristos. De frică, acesta a acceptat să renunțe la Dumnezeu și să se închine zeilor, pentru a nu fi omorât.
Sfântul Mare Mucenic Nichifor a murit în locul lui, ca să își salveze prietenul, deși aceștia nu mai vorbiseră de ani de zile.
Rugăciunea către Sfântul Nichifor
„Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu şi Puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu Bucuria mea. Cel Ce nu ai lăsat Sânurile Părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta cu Proorocul Avacum strig către Tine: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Viaţă Dumnezeiască ai dobândit, Fericite Mucenice Nichifor; de Strălucire Dumnezeiască te-ai învrednicit, fericite; iar acum trimiţi strălucire din Dumnezeiasca Lumină, ca nişte raze, celor ce săvârşesc pomenirea ta, înţelepţite de Dumnezeu, care cu credinţă strigă: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Laolaltă fiind cu mucenicii lui Hristos străluceşti; că ai stricat rătăcirea credinţei în idoli, tăindu-ţi-se capulcu sabia şi cu curgerea sângelui tău toată înşelăciunea idolilor ai stricat, strigând către Stăpânul: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni!
Sfinte Mucenice Nichifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sapriciu nepăzind Legile Tale, Mântuitorule, s-a dezbrăcat de Dumnezeiescul Tău har; şi fugind de vrăjmaşi, s-a lipsit, ticălosul, de mărirea mucenicilor Tăi. Pentru aceasta mirându-ne de purtarea Ta de grijă cea dreaptă, strigăm: Slavă Puterii Tale, Doamne! Amin.”