Fii la curent!

Schimbarea la Față 2021. Ce alimente trebuie date de pomană. Singura zi din post când se poate mânca pește

in religie by

Pe 6 august, creștinii sărbătoresc Schimbarea la Față. În această zi este bine să se dea de pomană anumite alimente.

Schimbarea la Față reprezintă momentul în care apostolii și-au dat seama că Iisus este fiul Domnului. Există o serie de tradiții și obiceiuri pe care românii le respectă cu sfințenie.

De asemenea pe 6 august creștinii merg la biserică cu pachete de mâncare, pe care apoi le dau de pomană.

Schimbarea la Față 2021. Ce alimente trebuie date de pomană. Singura zi din post când se poate mânca pește

Schimbarea la Față este o sărbătoare extrem de importantă pentru creștini. Se spune că Iisus a mers cu apostolii săi, Petru, Iacob și Ioan să se roage pe muntele Tabor. Atunci, aceștia l-au văzut pe Iisus într-o altă lumină și și-au dat seama că este fiul Domnului. “Fața lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe ca zăpada”. Cei trei au mai văzut și cum Mântuitorul stătea de vorbă cu prorocii Moise și Ilie.

Există o serie de tradiții și obiceiuri. Se spune că este ziua în care frunzele îngălbenesc, apele se răcesc, târâtoarele și gândacii își caută adăpost sub pământ.

De asemenea creștinii trebuie să meargă la biserică pentru ca preotul să sfințească alimentele care apoi vor fi împărțite. La Schimbarea la Față se pot da de pomană fructe și legume din recolta nouă, dar și alte alimente de post.

Mere, prune, pepene, struguri, colivă, icre și pește. Este singura zi în care există dezlegare la pește sărbătoarea fiind în Postul Sfintei Marii, cunoscut și ca postul Sântmăriei. Acesta durează două săptămâni, între 1 august și 15 august.

Important este ca toate alimentele care vor fi împărțite să fie sfințite de preot.

Semnificația religioasă a acestei sărbători

Schimbarea la Față (Transfigurarea Domnului), sau Obrejenie cum mai este numită este descrisă în Evandgeliile sinoptice (Matei, Marcu și Luca).

“Și după șase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte.

Și S-a schimbat la față, înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Și, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una, și lui Ilie una.

Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, și iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L”.

Și, auzind, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au spăimântat foarte. Și Iisus S-a apropiat de ei, și, atingându-i, le-a zis: Sculați-vă și nu vă temeți. Și, ridicându-și ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur.

Și pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneți ceea ce ați văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morți. – Matei 17:1-9″.

Sărbătoarea datează din secolul al IV-lea. Atunci Sfânta Împărătească Elena a construit o biserică pe Muntele Tabor. În secolul al V-lea apar în mai multe documente primele date despre această sărbătoare.

Latest from religie

Go to Top