Cel mai cunoscut și apreciat preot din România, Constantin Necula, a luat o decizie radicală! Acesta a anunțat, la Radio România Actualități, că se retrage din viața publică. Anunțul vine după eșecul de la referendumul pentru familie.
“Mă voi retrage din viața publică – e un gând care îmi trece foarte des prin minte. Am să mă retrag și am să tac, din dorința de a-i lăsa pe ceilalți să vorbească. Am remarcat că sunt foarte mulți dispuși să vorbească împotriva Bisericii, a societății creștine. Le doresc succes! E o tristețe care m-a cuprins, pe care nu o voi birui decât în Liturghie.”
Deși rubrica are doar câteva minute, expunerea privitoare la intenția sa de retragere este argumentată printr-o trecere în revistă a societății creștine și românești actuale în care se dorește amalgamarea valorilor până la anularea lor.
“E prima dată când am înțeles de ce Mântuitorul nu a răspuns la toate întrebările, ci doar la cele ale oamenilor care vor cu adevărat să se îndrepte. Acum e aceeași ură, aceeași aroganță socială, aceeași dictatură a propriei opinii împotriva celorlalți și, în acest marasm, aceeași Biserică răstignită a nu știu câta oară de oameni care cred cu adevărat că Biserica ar trebui să le negocieze păcatele. Regret! Evanghelia nu e negociabilă.(…) Sper din toată inima să avem tăria să putem să ne revenim – nu cu picioarele pe pământ, ci cu mintea în cer, acolo unde ne e locul. (…) Deja am constatat că, în ciuda faptului că familia bărbat – femeie nu e o prioritate, cealaltă familie dintr-o dată a avut trei proiecte băgate la sertar. Așa am constatat că suntem căzuți între politici și (…) – cred că e obligatoriu ca paznicul Farului să se retragă în Far. (…) Mai avem 50 de zile până să ne prăznuim Centenarul. Ne-am bătut joc de 99 de ani și 315 zile din Centenarul nostru.”, a spus părintele Necula la Radio România Actualități.
Sursa: stiripesurse.ro